REGULAMENT PARTICIPARE TOMBOLA CRĂCIUN INFOTRAFIC

REGULAMENT PARTICIPARE TOMBOLA CRĂCIUN INFOTRAFIC

De Crăciun suntem mai buni, împreună!”

ÎN PERIOADA 26 noiembrie – 14 decembrie 2018

I. Organizatorul campaniei:

TombolaDe Crăciun suntem mai buni, împreună!” este organizată de S.C. QSOUND SOFT S.R.L. cu sediul social în Cluj-Napoca, Str. Aurel Vlaicu nr. 4/109 DIV, înregistrată la Registrul Comertului cu J12/348/2000, cod fiscal RO 12844259, denumită în continuare Organizator.

Acest Regulament descrie modul de desfășurare al tombolei și are caracter obligatoriu pentru toți participanții. Orice modificare a prezentului Regulament de către Organizator trebuie realizată cu anunțul prealabil al publicului.

Prin participarea la această tombolă, se prezumă cunoașterea regulamentului și acordul Participantului. Participanții se obligă să respecte și să se conformeze tuturor termenilor, condițiilor și prevederilor prezentului Regulament.

II. Tombola „De Crăciun suntem mai buni, împreună!”

Tombola „De Crăciun suntem mai buni, împreună!se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață.

Fiecare bilet la tombolă reprezintă o șansă de câștig. Bilete vor fi virtuale și înseriate.

III. Perioada și locul de desfășurare

Tombola se desfășoară în perioada 26 noiembrie-14 decembrie 2018, online, pe teritoriul României pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/InfoTraficRadio și pe site-ul https://dragamoscraciun.infotrafic.biz/.

IV. Condiții de participare

Tema tombolei este „De Crăciun suntem mai buni, împreună!” iar Organizatorul va recompensa donatorii cazului susținut de Bursa de Educație InfoTrafic. Mai multe despre caz aici: https://bursadeeducatie.infotrafic.biz.

Pentru orice sumă de 20 lei donată acestui caz se va genera un bilet de tombolă care conține o serie unică și numele donatorului, reprezentând tichetul acestuia de participare. Toate seriile și numele vor fi înscrise într-o bază de date care va permite extragerea aleatorie a câștigătorilor.

La această tombolă pot participa toate persoanele fizice cu domiciliul sau reședința în România și care au vârsta minimă de 18 ani împliniți la data începerii campaniei.

Pentru participare la această tombolă este necesară înscrierea prin îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiții:

a. like&share (public) la postarea concursului de pe facebook.

b. să doneze cel puțin 20 de lei în contul Asociației Christiana (RO 68 RNCB 0106 0016 6873 0010, deschis la BCR Cluj) cu mențiunea „Contribuție Bursa de Educație InfoTrafic”

c. să trimită printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook InfoTrafic sau pe mail la office@infotrafic.biz dovada tranzacției

Angajații Organizatorului precum și soții/soțiile, rudele de gradul I nu au dreptul de a participa la acest concurs.

Organizatorul nu acordă contravaloarea în bani a premiilor câștigate iar participanților la concurs nu le vor fi impuse niciun fel de alte cheltuieli directe sau indirecte.

Organizatorul va acorda un bilet de participare la tombolă pentru fiecare 20 de lei donați în contul Bursei de Educație InfoTrafic administrat prin Asociația Christiana Cluj.

V. Premiile acordate

Premiile oferite în cadrul tombolei sunt acordate de companii terțe și constau în:

  • 10 vouchere x 100 de lei oferite de salonul Catwalk by Ramona Mîndru

  • 5 skipass-uri oferite de Arena Platoș Păltiniș

  • Un aranjament cu decorațiuni de Crăciun oferit de Bamboo Flower

  • 2 abonamente lunare la dans oferite de Sonrisa

  • 5 vouchere x 100 de lei oferite de Napolact

  • 10 cutii cu bunătăți oferite de Donuterie

  • Skipass de o zi pentru două persoane oferit de Turist Șuior

  • Pachet cazare + masă pentru două persoane, o zi, oferit de Turist Șuior

VI. Data limită pentru înscrierea în tombolă

Data limită a înscrierilor la extragere este 13 decembrie 2018, ora 23.59.

VII. Desemnarea câștigătorilor

Câștigătorii vor fi aleși în mod aleator prin tragere la sorți cu ajutorul site-ului random.org și vor fi validați ulterior doar dacă au îndeplinit toate condițiile enumerate mai sus. Fiecare bilet la tombolă reprezintă o șansă de câștig, astfel că vor putea exista cazuri în care aceeași persoană să câștige mai multe premii.

Organizatorul va anunța câștigătorii concursului pe pagina sa de facebook https://www.facebook.com/InfoTraficRadio și pe site-ul https://dragamoscraciun.infotrafic.biz/, în data de 14 decembrie 2018, ora 12:00.

VIII. Predarea premiului

Dupa validarea și anunțarea câștigătorilor, aceștia vor contacta Organizatorul pentru a li se furniza date utile legate despre cum pot intra în posesia premiului. O parte din premii vor fi trimise online iar altă parte vor fi ridicate de câștigători direct de la sponsori.

Dacă premiul nu a fost revendicat până la data de 21 decembrie 2018, acesta nu se va mai acorda, rămânând în proprietatea Organizatorului.

IX. Responsabilități

Organizatorul își rezervă dreptul de a suspenda/anula oricând drepturile și beneficiile ce revin câștigătorului, fără să datoreze vreo despăgubire sau plată respectivului, dacă se constată situații de fraudă, înșelăciune sau orice intenție de influențare a rezultatelor tombolei.

Organizatorul nu are nicio obligație de a întreține corespondența online sau telefonic cu solicitanții unor revendicări necâștigătoare ce pot apărea ulterior încheierii tombolei și acordării efective a premiilor.

Pentru a intra în posesia premiului câștigat, Organizatorul poate transmite datele câștigătorului mai departe terțului (compania care pune la dispoziție premiile), iar pentru acest demers este necesară colectarea unor date precum numele, prenumele și uneori cel puțin o dată de contact (adresă de e-mail, număr de telefon). Aceste date vor fi administrate, utilizate și stocate de Organizator în scopul amintit mai sus până la ridicarea premiului sau până la retragerea consimțământului.

Participanții își exprimă acordul utilizării datelor cu caracter personal odată cu participarea la tombolă. Mai multe detalii despre cum sunt administrate datele cu caracter personal se găsesc aici:

https://www.infotrafic.biz/protectia-datelor/.

X. Forță majoră

Această tombolă poate înceta numai în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră. În cazul în care se invocă forța majoră, Organizatorul este obligat să comunice existența acesteia în termen de cinci zile lucrătoare de la apariție tuturor participanților la concurs.

ORGANIZATOR:

SC QSOUND SOFT SRL

Administrator

Dan Chiuzbăian

Comments

comments